Palatul Regal Balcic

Una din schițele făcute de Satmary pentru vila Reginei Maria de la Balcic, cotă BU-FD-00307-10-3-156_006
Tenha Juvah

Paradisul Pierdut al Reginei Maria

Tenha Yuvah (Cuibul liniștit) de la Balcic a fost, fără îndoială, ca mai iubită reședință a Reginei Maria, fiindu-i consacrate în istoriografia românească, mai multe studii și volume.

Regina Maria avea să intre pentru prima dată în contact cu lumea orientală a Balcicului în anul 1914, când a venit aici alături de regele Ferdinand. Impresiile profunde pe care îngemănarea falezelor calcaloase și peisajul marin le-a lăsat în inima reginei avea să le transpună în volumul Țara pe care o iubesc, în paginile căruia consemna: „În peregrinările mele pe aceste drumuri nesfârșite, mi s-a întîmplat de câteva ori să pătrund în acele teritorii care deveniseră ale noastre de puțin timp; două locuri îmi rămân în minte ca fiind nemaipomenit de atrăgătoare și pline de farmec. Unul este orășelul Balcic, iar celălalt îngusta peninsulă Caliacra, o limbă singuratică de pământ ce înaintează în mare.

Orășel pitoresc

Golful Balcic și debarcaderul, SANIC, cotă: BU-FD-01073-5-04715-2

Balcicul este un orășel mititel și pitoresc, care aproape că se rostogolește în mare. Așezate în mici pâlcuri dezordonate, căsuțele sale turcești o iau în jos pe râpă, ca și cum ar aluneca treptat, ademenite de apa de sub ele. O stradă abruptă duce la un port miniatural, iar pe ambele părți faleza din piatră cenușie, cu forme ciudat de rotunde alcătuiesc un golf deasupra căruia se întinde mica așezare, într-o pașnică izolare. Am fost acolo doar o dată, dar am păstrat o amintire vie aspectului său pitoresc, a localnicilor de seminții diferite, ce se îmbulzeau în jurul meu, a fermecătoarelor sale căsuțe cocoțate, care păreau să se agațe cu dificultate de povârnișurile înguste și abrupte” (Maria, Regina României, Țara pe care o iubesc. Memorii din exil, cu ilustrații de Regina Elisabeta a Greciei, Editura Humanitas, București).


Dacă scurta vizită la Balcic a lăsat impresii atât de profunde, cea de-a doua vizită, produsă în cursul anului 1924, a făcut-o pe Regină să se îndrăgostească iremediabil de acest loc și să-și dorească să-și amenajeze aici o reședință pitorească, care a amprentat definitiv micul orășel-port Balcic.


Despre reședința regală de aici Emanoil Bucuța nota: „ [ Balcicul] acum șapte, opt ani era altfel. Regina Maria nu fusese încă dusă de pictorul Satzmary într-un popas, care trebuia să fie numai de un ceas în drum spre Cavarna, dela moscheia mică din port, cu brâu colorat, prin mahalaua turcească și prin tot orașul vechi, până la morile Pârului Alb. Scurtul popas de aici ține și astăzi. […] Felul cum s-a născut palatul, desvoltările și înțelesul lui mai adânc le-a zugrăvit cu tot fiorul ctitorului și artistului, Regina Maria însăși. Plopul aplecat peste luciul șoptitor și morile încovoiate sub olane roșii au fost începutul. Dacă începutul n-a fost un lucru mult mai intim, chemarea Mării pentru cineva care era o fiică a ei și venea din țări unde Oceanul bate picioarele castelelor medievale cu berbeci de talazuri și cu pâlcuri țipătoare de pescăruși! Balcicul s-a deșteptat după această descoperire, altul. Pânzele de uitare pe care le lăsaseră peste el secolele, au căzut. Locul îngust ca o firidă de femeie clasică a Mării a început să fie săpat după planurile unui pictor, făcut pentru acest rost arhitect. Dar mai presus de oricine, după arătările chiar ale castelanei. Ziduri puternice de cetate s-au înălțat și, peste ele, odăile cu tavan jos, pline de aerul sărat și de lumina verde-albastră, turnul visat întâiu astfel și ascuțit apoi în glumă de minaret, ca să se potrivească parcă dorinței musulmanilor de aici, care-i zic Reginei Maria, Sultana, și mai ales prispele cu troițele bizantine, scaune de piatră venețiene, stâlpi dalmatini și ulcioare și vase mari de flori, clasice. Întreg peretele malului înalt de 30 și de 40 de metri a fost căptușit cu piatra roșie a locului, cu scări și ganguri, pridvoare și colțuri de privit, având arcul orizontului înainte, schimbat cu fiecare pas mai sus” („Boabe de grâu”, anul II, nr. 5, mai 1931).


Începute în anul 1925, lucrările de construcție ale reședinței regale de la Balcic s-au desfășurat până către anul 1929, fiind executate de garnizoana din Balcic, sub directa îndrumare a generalului Gabriel Sion, directorul Construcțiilor și Domeniilor Militare din cadrul Ministerului de Război. Principala vilă a fost realizată, așa cum am mai spus, după schițele pictorului Alexandru Satmary, însă planurile arhitecturale și coordonarea lucrărilor întregului ansamblu au căzut în sarcina arhitecților Petre Smărăndescu și Emil Güneș, acesta din urmă fiind și arhitectul-șef al construcțiilor.


În esență, reședința regală de la Balcic se compunea din mai multe vile principale – vila Reginei Maria, Tenha Juvah (Cuibul singuratic), vila Mavi Dalga, vila Sabur Jevi, la care s-au adăugat, de-a lungul timpul, alte 27 de clădiri și dependințe care deserveau proprietatea. Principala vilă, „Cuibul singuratic”, a fost proiectată ca o clădire de zid masiv, pe fundații din piatră locală și beton, având subsol, parter și etaj, și fiind tencuită în interior și exterior cu mortar de var și văruită complet în alb. Întreaga tâmplăria interioară și exterioară era din lemn de brad patinat și ceruit, vila fiind acoperită cu olane maronii-roșiatice. La dorința Reginei, mica vila avea atașat un interesant element arhitectural-decorativ, un minaret „acoperit cu aramă veche bătând în verde”, pentru care arhitectul-șef Emil Güneș a realizat nu mai puțin de șase schițe.

TENHA JUVAH

Tenha Juvah se compunea din paisprezece camere, două terase și un balcon, etajul superior fiind împărțit între salonul de dormit al Reginei Maria, baia și camera de toaletă, un spațiu dedicat biroului de lucru, decorat cu mobila Fabron și balconul inelar, ce oferea suveranei o superbă priveliște către mare. Lucrările de construcție ale vilei au fost coordonate de antrepriza Agostino Fabro și Antonio Amerigo, o atenție deosebită fiind acordată băii din apartamentul regal, amenajată de firma Santalena după modelul unei băi turcești existente la Balcic.

Dormitorul Reginei avea un șemineu turcesc alb pe una din laturi și două somiere mari, ce deservau ca loc de odihnă pentru regină și pentru Ileana, mobilierul fiind completat de câteva măsuțe încrustate cu sidef, mai multe lăzi-tronuri, noptiere, etajere, scaune și fotolii. Peste tot se regăseau diferite vaze de alamă, aramă, cositor sau de pământ, porțelanuri japoneze, vaze persane și circa 20 de candele, o parte din acestea fiind atârnate chiar deasupra budoarului Reginei. Hall-ul, antreul și sufragerie conțineau și ele un bogat mobilier de lemn, completat de numeroase obiecte decorative, tablouri și icoane. Mesele se serveau, de obicei, în sufragerie, dar atunci când Regina era singură sau în compania Ilenei, prefera să mănânce în balcon. Sufrageria regală dispunea de un mobilier negru, sculptat, completat de numeroase servicii de masă din porțelan și cristal de cea mai bună calitate.
Tenha Juvah și terasele palatului, SANIC, cotă: BU-FD-00307-10-3-163_31
A doua clădire a complexului regal de la Balcic era vila Mavi Dalga („Valul albastru”) și cuprindea șaisprezece camere. La etajul I se aflau amenajate apartamentele doamnelor de onoare, cel al lui Gaetan Denize, secretarul personal al Reginei, iar la etajul al II-lea fusese amenajat apartamentul principelul Nicolae.

Clădirea a fost construită pe o pantă foarte abruptă, care a impus o remodelare a spațiului arhitectural, astfel încât latura vestică avea trei etaje, la nivelul cel mai de sus fiind amenajat apartamentul principesei Ileana, în vreme ce latura estică se ridică doar pe un nivel. Camerele fuseseră amenajate cu mobilă masivă, sculptată, iar podeaua era acoperită cu dale de piatră frumos decorate.
Mavi Dalga și cascada de apă, SANIC, Casa Regală, Personale. Maria – Activitate Literară, Memorii, dosar 163, pag 45
Mavi Dalga și cascada de apă, SANIC, Casa Regală, Personale. Maria – Activitate Literară, Memorii, dosar 163, pag 46

Cea de-a treia clădire importantă a ansamblului, vila Sabur Jevi sau „Casa Suitei”, cum mai este cunoscută, avea un stil aparte, cu camerele distribuite în formă de potcoavă cu colonade spre mare și coloane spre interior, aceasta fiind, de altfel, cea mai mare clădire a domeniului. În timp, în jurul palatului au fost ridicate noi clădiri sau au fost modificate cele vechi, pavilioanele primind denumiri și funcționalități diferite: „Izbândă”, „Ciuperca”, „Pavilionul de odihnă”, „Pavilionul Administrației”, „Pavilionul Cara Dalga”, Vila „Elisa”, „Pavilionul lingerie”, „Pavilionul Principele Nicolae”, „Pavilionul A. S. Arhiducesa Ileana”.

În paralel cu edificarea construcțiilor, s-a impus și extinderea domeniului prin achiziții de noi terenuri, precum și prin cumpărarea viilor și a morilor dimprejur, aici Regina Maria dispunând amenajarea unor superbe grădini în trepte, numite după copiii săi sau alți membri ai Familii regale: „Una peste alta – spunea Regina Maria – am construit grădini mici, în terasă, fiecare purtând numele unei ființe iubite: Mircea, Ferdinand, Carol, Elisabeta, Mignon, Nicolae, Ileana, Sandro, Mihai, Petru-Dușan, Helena, George; fiecare din grădinile acestea pietruite sunt pline de flori, grădini de amintiri, în care am semănat dragoste, nădejdi și chiar lacrimi. Aici vin când sunt obosită, ca să mă împrospătez cu vlagă, când viața mi se pare grea…” (M.S.Regina Maria, Cum am ajuns la Tenha Juvas, în „Cele trei Crișuri”, anul XI, iulie-august 1930).

Între elementele de decor ale parcului de la Balcic atrage atenția construcția sveltă cu colanade numită Suleiman Leic („Apele Păcii”), care se proiecta deasupra teraselor ca o mănăstire și care colecta în bazinul central trei șuvoaie de apă. Suleiman Leic păstrează și astăzi fresca și felinarele originale, iar în epocă, în jurul oglinzii de apă se aflau numeroase vase de lut, pline cu flori, lângă care suverana petrecea adesea timpul, însoțită de fiica sa, Ileana. „Templul Apei” deschidea practic drumul străjuit de „Aleea Crinilor Regali” ce conducea, conform dorinței Reginei Maria, către capela Stella Maris, locul de rugăciune al Reginei Maria, bisericuță ridicată în 1929 de către antrepriza Agostino Fabro, cea care executase și o mare parte din lucrările de la Tenha Juvah.

Construită din piatră de Balcic, după modelul Capelei Sfântul Iocob din insula Cipru, mica bisericuță a fost realizată după planurile arhitectului Roghabihab într-un viziune de filieră bizantină, interioarele fiind pictate în 1929 de pictorul Dumitru Brăescu (Pantocratorul din turla bisericii) și 1930 de către pictorii Anastase Demian și Tache Papatriandafil. Ultimii doi artiști au fost cei care au zugrăvit, conform tradițiilor iconografice ale artei bizantine și ale picturii feudale românești, și portretelor ctitorilor, ale Reginei Maria și ale Principesei Ileana, înveșmântate în bogate haine de ceremonie: „Regina Maria ni se arată ca o înaltă suverană bizantină. Pictorul a îmbrăcat-o în mantaua grea de zibelină și a apăsat-o sub coroana de aur și pietre scumpe. În mână are bisericuța în miniatură pe care a zidit-o. De cealaltă parte a porților e principesa Ileana, cu o corabie plină de vânt în mână, ca o sfântă fecioară a marinarilor. Totul este făcut ca s-o îndepărteze de viață și s-o închidă în neiertătoare atribute, regină, mamă, femeie proiectată în simbol și în veșnicie”. („Boabe de grâu”, an II, nr. 5, mai 1931).

 

Regina Maria în fața bisericii Stella Maris, SANIC, Casa Regală, Personale. Maria – Activitate Literară, Memorii, dosar 196, f. 86.
Stella Maris a reprezentat pentru Regina Maria nu doar un smerit loc de rugăciune, ci un simbol al vieții pe care a dus-o și al credinței mărturisite: „cea mai mică biserică din țară; un smerit altar ortodox pe care eu, protestanta, l-am clădit, pentru că Stella Maris îmi stă înainte ca un simbol al vieții mele: un altar ridicat unei mărturisiri de credință care nu-i a mea, într-o țară unde am fost odată străină și pe care mi-am însușit-o prin bucuria, suferința, lucrul care m-au legat de ea, cu fiecare an ceva mai mult” („Boabe de grâu”, an I, nr. 9, noiembrie 1930).

Aici, conform dorinței suveranei, avea să fie depusă după moartea caseta cu inima sa, care a rămas la Balcic doar o scurtă perioadă de timp, deoarece în urma Tratatului de la Craiova (7 septembrie 1940), sudul Dobrogei avea să fie cedat Bulgariei.

După moartea Reginei Maria, conform uneia dintre dorințele sale testamentare (redactată la Tenha Juvah la 29 iunie 1933), domeniul de la Balcic a revenit primului său copil, Regele Carol al II-lea „Tie [Carol] ți-am lăsat Balcicul, locul inimii mele; numai tu singur dispui de mijloacele pentru a-l menține. L-am construit cu proprii mei bani fiecare bucată, din care mulți au fost câștigați de pe urma scrisului. L-am clădit însă cu toată dragostea mea pentru frumos și cu multe vise. Cu numeroasele sale terase, apa și florile, este un paradis pe pământ. Prețuiește-l, dragă Carol, pentru tot ce a însemnat pentru mine. Este un loc unde poți fi fericit, unde poți fi liniștit, dar, dacă vei simți că nu-ți place, atunci lasă-l pe Mihai să-l aibă, va fi atât de mândru să aibă ceva numai pentru el.


Și pentru că acesta a fost spațiul pe care l-am creat, l-am iubit, îți cer ceva: chiar dacă întotdeauna am avut oroare de cuțit, vreau ca după moartea mea inima să-mi fie scoasă din trup și îngropată în mica biserică Stella Maris. On revient toujours à ces premiers amours, așa că m-am reîntors la mare, unde doresc ca inima mea să fie adusă, lângă mare, sub lespezi la Stella Maris. Am iubit Tenha Juvah, locul pe care l-am creat, locul pe care l-am clădit; deci lăsați ca inima mea să stea acolo, chiar dacă trupul va trebui îngropat la Curtea de Argeș, alături de Papa, așa cum este corect pentru o Regină”. (SANIC, Casa Regală, Personale, Maria V/5673).


Regele Carol al II-lea a venit aici doar în câteva rânduri, însoțit de Mihai, Marele Voievod de Alba Iulia, și de Elena Lupescu, și nu a adus nici un fel de modificări reședinței regale sau domeniului, recunoscând stilul inconfundabil al mamei sale. După abdicarea lui Carol al II-lea, din 7 septembrie 1940 și până în august 1947, domeniul de la Balcic s-a aflat în Administrația bunurilor fostului Rege Carol al II-lea, domeniul fiind îngrijit practic de către Carol Gutman, („administrator și procurist al mandatarului pentru Domeniul Tenha Juvah”) și mai apoi de Mihail Oncescu-Beștelei, care era și consul general al României la Varna.


În toată această perioadă domeniul de la Balcic a suferit numeroas degradări, banii pentru întreținerea clădirilor și mai ales a grădinilor și teraselor fiind tot mai puțini. Mai mult, explozia unei mine marine, adusă de valuri în fața palatului regal, a produs noi degradări vilelor, o parte din aceste distrugeri fiind remediate în cursul anului 1947, prin grija administratorului Oncescu-Beștelei.


După proclamarea Republicii Populare Române, situația Balcicului, ca și a altor bunuri românești aflate în Dobrogea de Sud, avea să fie tranșată la nivel diplomatic, prin încheierea mai multor protocoale între România și Bulgaria, în vara și toamna anului 1947, iar mai apoi prin semnarea unei Convenții, la 29 mai 1948, potrivit căreia guvernul român punea la dispoziția guvernului bulgar, spre folosință, „Castelul de la Balcic, proprietatea statului român, pentru a fi utilizat la înființarea unei case de odihnă și creație pentru oamenii de știință, artă și cultură din Bulgaria”.


În toamna anului 1961, după lungi negocieri între România și Bulgaria, s-a ajuns la o înțelegere privind evaluarea domeniului Balcic la suma de 6.000.000 leva, urmând ca în schimbul acestei sume de bani și a plății altor patru proprietăți românești, guvernul bulgar să ridice un sediu nou Ambasadei Române de la Sofia. Acesta a fost ultimul transfer de proprietate între România și Bulgaria, cedarea Balcicului de către regimul comunist român echivalând, în opinia istoricului Lucian Boia, cu ștergerea sa de pe harta spirituală a României și din memoria colectivă a românilor. (Lucian Boia, Balcic. Micul paradis al României Mari, Editura Humanitas, 2014).


Funcționând o lungă perioadă de timp ca loc de creație pentru oamenii de cultură și artă bulgari, Complexul arhitectural-botanic „Castelul Balcic” s-a aflat sub administrația Universității din Sofia sau a Ministerului Culturii din Bulgaria, fiind ulterior inclus în categoria monumentelor de importanță națională și reorganizat sub forma Centrului Cultural „Dvoretsa”, sub egida Ministerului Culturii. Palatul și grădinile sale sunt anual vizitate de mii de turiști bulgari, români și de alte naționalități, vizitatori care descoperă cu plăcere frumusețea aproape ireală a acestor locuri suspendate deasupra mării, Balcicul perpetuând în continuare viziunea și stilul artistic inconfundabil al Reginei Maria. Vizitează website-ul oficial al Centrului Cultural Dvoretsa la adresa dvoreca.com.

Informații preluate din Delia Cornea, Reședințele Regale de la Marea Neagră. Casele de vis ale Reginelor României, Editura Cetatea de Scaun, Constanța, 2021.

VEZI ARHIVA