Istoria vechiului palat regal din Constanța este indisolubil legată însă de istoria Palatului Administrativ al Constanței și de cea a Tribunalului. Cum vechiul palat al Prefecturii arsese într-un devastator incendiu în anul 1882 (sau în 1883 după unele informații), necesitatea construirii unui nou palat administrativ a determinat autoritățile locale să ia primele măsuri, meritul revenindu-i în acest sens prefectului Scarlat Scheletti, care în vara anului 1890 se adresa ministrului Cultelor și Instrucțiunii publice și amintea de „programa construcției palatului administrativ”, al cărui plan s-a cercetat de însuși M.S. Regele.
Dacă la 1890 exista un astfel de program constructiv, alegerea locului unde urma să fie construită noua prefectură nu a fost treabă ușoară, conform istoricului de artă Doina Păuleanu, în perioada anilor 1893-1899 consiliul comunal s-a întrunit în mai multe rânduri pentru a dezbate și a hotărî amplasamentul viitoarei construcții, propunându-se chiar exproprierea unor terenuri aflate în posesia particularilor.
Totuși, chiar dacă terenul nu fusese ales, în anul 1890 județul l-a însărcinat pe arhitectul Filip Muntureanu cu realizarea planurilor viitorului palat administrativ. Cum însă acesta, după întocmirea planurilor, solicitase plata unei remunerații foarte mari pentru coordonarea lucrărilor, consiliul județean s-a văzut nevoit să liciteze public serviciile altor arhitecți pentru a putea demara lucrările. S-a ajuns astfel la un conflict între arhitectul Muntureanu și autoritățile locale, conflict tranșat de Consiliul Tehnic Superior din cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, care a permis autorităților locale să angajeze un alt arhitect pentru refacerea planurilor sau chiar pentru realizarea altora noi.
În consecință, în ședința 3 noiembrie 1893 Consiliul județean local a votat abandonarea proiectului inițial realizat de arhitectul Murmureanu și încheierea unui nou contract, de această dată cu arhitectul Băicoianu, care făcuse o ofertă bună de preț atât pentru anteproiect, cât și pentru supravegherea lucrărilor ulterioare (contract încheiat la 9 ianuarie 1894).
Noile planuri au fost trimise spre aprobare Consiliului Tehnic Superior, însoțite de un memoriu ce descria în detaliu planul viitoarei construcții: 12 birouri ale Prefecturii cu dependințele necesare și un salon de recepție; Locuința prefectului, gândită ca un apartament extins cu salon de recepție; Tribunalul Județului cu sala de ședințe, cabinetul președintelui, camera de chibzuire, camera avocaților, camera martorilor, registratură ș.a.; Tribunalul mahomedan cu trei încăperi și Casieria generală a județului cu birourile și dependințele sale.
Problema terenului pe care urma să se ridice noua clădire și disputele între Prefectură și Primăria Comunei urbane Constanța a împiedicat însă punerea în operă a acestor planuri. Găsirea unui amplasament favorabil noii construcții a tergiversat până către 1898, când Consiliul Tehnic Superior aviza, la 12 mai 1898, alte planuri ale unei construcții solide, cu două caturi, la parter urmând a funcționa Tribunalul, Judecătoria de Pace și Tribunalul Mahomedan, în timp ce etajul era rezervat Apartamentului Regal, Prefecturii, Consiliului județean și locuinței prefectului.
În caietul de sarcini se prevedeau în detaliu recomandările pentru apartamentul regal, stipulându-se următoarele: „Locuința regală – Această locuință va avea toate încăperile cu vedere spre mare. Intrarea principală va avea un vestibul spațios, cu o scară de marmură, cu acces facil la un alt vestibul la etajul de sus, care va comunica direct cu un salon mare de recepțiune, și la un apartament compus dintr-o odaie de lucru, două dormitoare, o toaletă etc.
Pe lângă acestea vor fi și două camere servind pentru cameristul și camerista M.M.L.L.R.R. , precum și o odaie de garderobă. La completarea acestui apartament vor fi două odăi făcute aghiotanților regali și, în fine, o sufragerie mare de gală, în comunicație cu salonul de recepție. Această locuință va fi cu totul izolată, fără comunicație cu celelalte părți ale clădirei” ( SANIC, Fond Ministerul de Interne, Diviziunea Administrativă Centrală, dosar 998/1898).
Pentru modificarea vechilor planuri sau facerea unuia nou a fost ales arhitectul Alexandru Săvulescu, bine cunoscut pe plan național, dar nici aceste inițiative nu au reușit să grăbească demararea construcției în sine.
Numirea în 1902 a lui Scarlat Vârnav ca prefect al Constanței avea să fie de bun augur, căci încă de la începutul mandatului său acesta s-a afirmat ca un bun gospodar, atrăgându-și în scurt timp simpatia și respectul concetățenilor pentru eforturile sale de îmbunătățire a situației orașului și a întregului județ. La 29 iulie 1902, prefectul solicita ministrului de Interne aprobare privind angajarea arhitectului Louis Pierre Blanc, pentru elaborarea proiectelor palatului administrativ și a celui de justiție, precum și pentru localul arestului preventiv din Constanța, stipulându-se: „Pe temeiul art. 44 din Legea Dobrogei și art. 92 și 111 din legea județeană, decidem: A se conveni cu domnul Arhitect Louis Blanc din București, domiciliat strada Scaunelor nr. 42 bis, ca să elaboreze proiectele pentru construirea palatului administrativ și de justiție, în care să intre și locuința Prefectului, precum și pentru construirea localului de arest din Constanța, în condițiunile următoare:
1). Dl. Blanc se obligă să predea toate planurile de ansamblu și de detaliu, împreună cu devizele corespunzătoare și caietele de sarcini.
2). Dl. Blanc se angajează a preda mai întâi o schiță a proiectelor, care schiță va fi supusă aprobării Prefecturei, și în urmă, pe baza acestei aprobări, Dl. Blanc va elabora planurile definitive de execuțiune și toate piesele sale.
3). Prefectura se obligă a plăti Dlui. Louis Blanc pentru toate lucrările stipulate mai sus o tantiemă de trei și jumătate la sută din totalul devizelor, fără a se ține seama de rabatul lăsat la licitațiune de antreprenor.
4). Tantiema de trei și jumătate la sută se calculează pe următoarele baze: două la sută pentru planuri și jumătate la sută pentru ante măsurătoare și devis etc., unu la sută pentru detaliere. Plata tentiemei de trei și jumătate la sută se va face astfel: unu la sută acum, la iscălirea contractului ce urmează a se încheia la Prefectură cu Dl. Loius Blanc, iar restul de doi și jumătate la sută, după aprobarea proiectelor de către consiliul tehnic superior.
5). Dl. Blanc este obligat ca proiectele, împreună cu toate piesele accesori și detaliuri să le predea învestite cu aprobarea consiliului tehnic superior, cel mult până la 5 septembrie 1902. În cazul când dl. Blanc nu se va ține de angajamentele luate între D. sa și Prefectură, contractul va fi reziliat fără somațiune [ilizibil], dl. Blanc, responsabil de daunele sale” (SANIC, Fond Ministerul de Interne, Diviziunea Administrativă Centrală, dosar 781/1902).
Noile inițiative constructive sunt salutate cu căldură de presa locală, ziarul de orientare conservatoare „Constanța” informând publicul cititor că: „Peste două-trei luni se va începe construcția palatului administrativ, pe locul grădinei Belvedere, stăpânită actualmente de Direcțiunea C.F. Aducem toate felicitările noastre d-lui prefect Vârnav pentru achizițiunea acestui frumos loc de la Direcțiunea Drumurilor de Fier și începerea lucrărei, hotărâtă de mult. Suntem însă de altă părere în ceea ce privește concepțiunea planului și în părerea noastră ne potrivim cu vederea altor consilii județene după vremuri. Credem că în locul apartamentelor regale ce sunt hotărâte a se construi în palat, ar fi mai bine să se construiască un apartament, un pavilion pentru locuința prefectului. Așa e bine, așa e frumos, ca șeful județului – poate, cine o știe? eventual și al provinciei – să locuiască la inima treburilor publice, să nu mai ceară plată de chirie și să umble cu bagajele de colo până colo. Așa a fost sub turci și așa știm că este în toate țările. Pare că ar fi mai estetic ca palatul pentru Familia Regală să fie ferit de o împrejurime atât de prozaică, cum e localul administrativ. În acest scop s-ar putea oferi Majestăței Sale noua grădină Belvedere, din fața gărei, iar palatul administrativ să se construiască pe locul vechiului Conac, ambele locuri dominând vederea portului întreg ” („Constanța”, an XI, nr. 400, 23 iunie 1902).
Decretul regal din 11 ianuarie 1903 aproba demersurile realizate până la acel moment, urmând ca lucrările de construcție să înceapă în cel mai scurt timp. Cum însă la licitația organizată de Prefectura Constanța în toamna anului 1902 nu s-au înscris oferte de realizare a lucrărilor, licitația a fost reluată ulterior, situație complicată și mai mult de moartea prematură a arhitectului Louis Pierre Blanc, în primăvara anului 1903 (26 aprilie). Aceste noi întârzieri au determinat conducerea județului să încredințeze lui Daniel Renard modificările planurilor: „Lucrările de aprovizionare a materialului pentru Palatul administrativ vor începe zilele astea. Lucrările de construcție, executate în regie, cum am mai spus și după cum a încuvințat și consiliul județean în ședința sa extraordinară de acum câteva zile, vor începe poate peste o lună, după ce vor fi introduse în planuri niște modificări de dispoziție generală și la pavilionul din mijloc, destinat pentru locuința prefectului, eventual găzduira Augustei Familii Regale, pentru când vine în Constanța, și anume mărirea salonului de recepțiune și alte modificări la care lucrează acum arhitectul angajat a conduce lucrările, D-l. Daniil Renard, deja venit la Constanța” („Constanța”, anul XII, nr. 432, 15 iunie 1903).
Proces-verbal constatator, 7 mai 1905 – SANIC, Fond Ministerul de Interne, Direcțiunea Adminsitrativă Centrală, Dosar 493/1903, f. 40, 40 verso, 55.
Cât privește construcția celei de-a treia clădiri, ce trebuia să fie atât reședința prefectului, cât și reședință pentru membrii Familiei Regale, în timpul vizitelor la Constanța, lucrările aici au fost demarat abia în vara anului 1905, când noul prefect al Constanței, colonelul Mihai Capșa, hotăra începerea construcției sub supravegherea unui alt arhitect: „Astăzi fiind începută lucrarea celui de-al treilea pavilion și pentru ca să putem înlătura inconvenientele arătate mai sus, m-am adresat Ministerului Lucrărilor Publice și am angajat pe d-l. Arhitect P. Antonescu, care să supravegheze, sub răspunderea sa și a domnului inginer al județului, toate lucrările ce se vor face de către antreprenor. Domnul Arhitect Antonescu este angajat pe timp de un an, când această clădire va fi definitiv terminată, și i se va plăti câte 400 lei lunar, din fondurile destinate pentru această clădire. Bine-voiți, vă rog, Domnule Ministru, a primi încredințarea prea distinsei mele considerațiuni” (SANIC, Fond Ministerul de Interne, Diviziunea Administrativă Centrală, dosar 493/1903).
Palatul Prefectului sau Palatul Regal, cum avea el să fie cunoscut mai bine, a fost finalizat în iarna anului 1906, prilej cu care s-a făcut recepția finală a întregului ansamblu administrativ, dar oaspeții regali aveau să sosească abia în 1907, când Dobrogea avea să găzduiască pentru prima dată Manevrele regale: „Manevrele regale trebuia să se țină anul acesta în jurul orașului Tulcea; dar din cauză că bântuia acolo tifosul, s-au schimbat pentru a se face în județul Constanța, între Constanța și Medjidia”, menționa revista „Albina” (anul X, nr. 52, 23 septembrie 1907), cu acest prilej menționându-se faptul că: „După terminarea serbării din Galați, Majestățile lor și familia regală au mers pe Dunăre pe unul din noile vase până la Cernavodă și de aci cu trenul la Constanța, unde va lua reședința până la sfârșitul manevrelor”.
Treptat, Constanța a devenit un plăcut loc de odihnă și băi pentru familia regală și cea princiară a României, care cel puțin o dată pe an, în luna mai, petreceau două-trei săptămâni aici, timp în care palatul regal din fața gării era decorat cu foarte mare fast.
Iată cum era descrisă de presa locală primirea Suveranilor la Constanța în primăvara anului 1911: „Nu este oraș din țară mai des vizitat de Familia Regală ca orașul Constanța și din câte ori Suveranii au vizitat orașul nostru, niciodată nu li s-a făcut o primire mai entuziastă și mai populară. Întregul oraș până la mahalale cele mai îndepărtate a fost în sărbătoare. O activitate de neîntrecut pusă de Primăria orașului, de construcția portului și de toate autoritățile a schimbat întreg aspectul orașului.
Două splendide arcuri de triumf, unul în capătul stradei Traian și altul la intrarea în port, au fost ridicate; pe toate stradele principale sunt arborate drapele și ecusoane cu mici stegulețe. Toate magazinele și casele sunt pavoazate cu drapele și covoare; în port toate vasele de războiu, vapoarele S.M.R. și celelalte vapoare splendid pavozate cu sute de steaguri. Dis de dimineață circulă prin oraș săteni, sătence și copii din școli în portul național; germani, bulgari, turci, tătari, ruși veniți din satele învecinate întru întâmpinarea Suveranilor, se scurg cu toții în grupuri spre gara din oraș.
Pe rând sosesc apoi școalele primare de băeți și fete din Constanța, îmbrăcate în costume naționale, cu corpul didactic, școlile comunităților: mahomedană, greacă, bulgară, armenească, institutul german-francez, gimnaziul, școlile rurale și urbane din județ, cari toate iau locul în fața gărei și la stânga ei, până dincolo de Palatul Regal și Prefectură. […]
În curtea palatului, pe toate laturile sunt așezate sătence în portul lor național românesc, bulgăresc, german și rusesc. Iar în fața ușei de intrare un cor monstru, compus din elevii gimnaziului și a reuniunii muzicale sub conducerea d-lui I. Baston, maestru de cântat.
În fața Dorobanților din fața palatului iau loc flăcăii din sate, călări pe cai dobrogeni, cu steaguri tricolori în mână, sau în dreapta gării căruțele dobrogene, conduse de săteni.
O mare de capete se vede pe ambele trotuare, pe scările palatului Justiției și pe ale Prefecturei, la ferestrele acestor palate și la locuințele și hotelurile învecinate” („Conservatorul Constanței”, anul III, nr. 17, 10 mai 1911).
Palatul regal de la Constanța avea să-și îndeplinească funcțiunea până în timpul Primului Război Mondial, iar ocupația germano-bulgară a Dobrogei din perioada 1916-1918 avea să amprenteze și istoria acestei clădiri, ca alte aproape 1000 de edificii din Constanța, care au suferit devastări sau jafuri.
După revenirea autorităţilor române în Dobrogea a început un lung şi dificil proces de refacere a oraşului, care a renăscut în câțiva ani din propria cenuşă. În 1923 clădirea vechiului palat a fost trecută în patrimoniul Ministerului Justiţiei, aici fiind deschisă Curtea de Apel din Constanţa. Ulterior, în toamna anului 1940 (9 noiembrie 1940) clădirile complexului administrativ au suferit unele deteriori din cauza unui cutremur violent ce a zguduit Moldova, Muntenia și Dobrogea, producând însemnate pagube materiale și peste 1000 de morți. În Constanța nu s-au înregistrat victime în rândul populației, dar clădirile suferiseră diferite distrugeri, astfel că presa locală nota: „Din cauza primului cutremur și mai cu seamă a ultimului, palatul prefecturii din Constanța – și așa destul de șubred – a devenit nelocuibil, constituind un permanent pericol pentru locatarii lui. În consecință, dl. Dumitru Predescu, prefectul județului, a hotărât evacuarea lui și mutarea birourilor în palatul primăriei municipiului, și anume în aripa ocupată de birourile fostei rezidențe regale. În legătură cu palatul prefecturii, unul din cele mai mari și mai frumoase edificii constănțene, este necesar să arătăm că starea de nelocuibilitate nu a fost cauzată numai de cutremurele din ultimul timp. Acestea doar i-au agravat situațiunea. Slăbirea fundamentului clădirii a fost provocată acum câțiva ani de canalizările subterane ale palatului, care defectându-se au inundat subsolul. (Dobrogea jună”, an XXXVI, nr. 110, 27 noiembrie 1940).
Centrul administrativ al județului a fost reparat de prefectul Al.Ignătescu, când presupunem că s-au făcut lucrări de consolidare și de reparație la toate cele trei clădiri. Evoluția ulterioară a clădirii a fost marcată vizibil de evenimentele istorice ce s-au desfășurat în cursul celui de-Al Doilea Război Mondial, iar în perioada anilor 1954 -1958 fostul palat regal s-a aflat în administrarea Armatei Roșii, ca de altfel toate clădirile mai importante ale orașului. În anii ce au urmat, fostul palat regal a fost, rând pe rând, spațiu locativ (1958-1966), apoi sediu al Partidului Comunist Român Constanța până în 1982. O altă informație, neverificată însă prin surse documentare, este aceea că aici s-a aflat pentru o perioadă de timp și Casa Pionierilor, înființată în 1952 și care până la construcția propriului sediu a funcționat în diferite imobile. Deteriorată de trecerea anilor, fosta reședință regală din perioada domniei lui Carol I și a Elisabetei a devenit, în 1990, Tribunal Constanța, păstrându-și în continuare aura de clădire-simbol a orașul nostru.
Textul face parte din lucrarea monografică : Reședințele Regale de la Marea Neagră: Casele de vis ale Reginelor României, autor Delia Roxana Cornea (volum apărut sub egida Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, în cadrul proiectului AFCN P. P0197/02.03.2021)
Reședința Regală de la Constanța (circa 1913),
carte poștală circulată din Colecția Gheorghe Stănescu
